Tribunalul Bucuresti a admis cererea companiei Amo Prodpress de deschidere a procedurii insolventei impotriva distribuitorului de presa Network Press Concept (fosta Rodipet), se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). In urma deschiderii procedurii insolventei, Activ Lichidator IPURL a fost numit administrator judiciar al Rodipet.
Potrivit legii insolventei, administratorul judiciar numit de catre instanta, in urma analizei situatiei din cadrul Network Press Concept, va decide soarta societatii, impreuna cu Adunarea Creditorilor. De la data deschiderii procedurii insolventei se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
"In afara de aceasta cerere, pe rolul instantelor de judecata se mai afla si alte solicitari de deschidere a procedurii insolventei, printre care se numara: RAAPPS, Media Sport Grup, Anuntul de la A la Z, Adevarul Holding, Bront Magdalena, Ziua si SRI, impreuna cu Rilogos, Riviera Media Grup si Editor BL 49", se mai arata in comunicatul AVAS.
Institutia mentioneaza ca a intrat cu drepturi depline in societate doar la data de 28 octombrie, cand a avut loc Adunarea Generala a Actionarilor societatii in urma careia a fost numit Consiliul de Administratie si, ulterior, directorul general al companiei.
Instanta a stabilit ca, la data convocarii primei Adunari a Creditorilor, care va fi prezidata de catre administratorul judiciar, se vor lua in discutie raportul intocmit de administratorul judiciar, prin care se va propune fie continuarea perioadei de observatie a societatii in cadrul procedurii generale, fie intrarea in faliment si alegerea unui comitet al creditorilor.
La adunarea creditorilor vor putea participa si doi reprezentati ai salariatilor Network Press Concept, iar Ad