BMW seria 5, Mazda 6 facelift şi Volkswagen Passat CC-R sunt noile ispite pe patru roţi pe care legendele industriei auto ni le vor arăta la Salonul de la Geneva, ce va începe la 4 martie.
Oferta de eleganţă pentru 2010 se anunţă extrem de tentantă. „Cele trei graţii" pe care le-am ales ilustrează preocuparea constructorilor pentru segmentul middle-top.
BMW seria 5
După 40 de ani de istorie (şi 5,5 milioane de BMW-uri din seria 5 vândute), cea de-a şasea generaţie a seriei, ce poartă numele de cod intern F10, a fost prezentată la sfârşitul anului trecut de bavarezi şi va fi probabil una dintre marile vedete ale Salonului de la Geneva, din martie.
Designul sobru şi elegant are suficiente tuşe care sugerează sportivitatea şi agilitatea, atribute pentru care fanii din toată lumea sunt gata să plătească preţul celebrităţii firmei. În interior, spaţiul regesc şi ergonomia oferite pasagerilor (trei metri măsoară ampatamentul) amplifică luxul emanat prin toţi porii de materialele fine.
Preţul echipării R-Line pentru Volkswagen Passat CC-R începe de la 2.200 de euro
Binecuvântatul şofer care are privilegiul de a conduce ultima bijuterie bavareză are la dispoziţie sistemul iDrive, care afişează toate informaţiile necesare pe un display cu diagonala de şapte inci (opţional, 10 inci) şi sistemul BMW ConnectedDrive.
Acesta înglobează Surround View (senzori de perimetru), Parking Assistant, BMW Night Vision, Active Cruiser Control (pilot automat cu ajustarea automată a vitezei în funcţie de maşina din faţă), Collision Warning (sistem de prevenire a coliziunilor) sau sistemul Stop&Go, care opreşte motorul la stopuri şi-l reporneşte automat la apăsarea pedalei de acceleraţie.
Sistemul Dynamic Driving Control (opţional) modifică modul de funcţionare a suspensiei de către şofer, în funcţie de drum şi de stilul de conducere. Există