Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu se îmbrăţişează cu poporul şi merge la Locurile Sfinte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 mai 2009 ·

Traian Băsescu alternează băile de mulţime de pe dealurile patriei cu vizitele externe. Proaspăt întors de la Muntele Athos, preşedintele se va îmbrăţişa cu poporul la Cetatea Alba Iulia, după care va pleca în pelerinaj la Locurile Sfinte. Sursa: Alina Vătăman

Deşi continuă să susţină că actualul mandat prezidenţial îi ajunge şi că nu este preocupat de candidatura la Cotroceni, Băsescu îşi continuă nestingherit campania electorală prin ţară şi peste hotare.

În cursul după-amiezii, Băsescu va merge la Alba Iulia, unde va participa la încercarea autorităţilor locale de a intra în Cartea Recordurilor prin cea mai mare "îmbrăţişare de oameni" care va înconjura cetatea istorică din municipiu.

"Marea îmbrăţişare" a preşedintelui cu poporul a fost pregătită de primarul democrat-liberal de Alba Iulia, Mircea Hava.

Îmbrăţişarea umană va fi realizată în debutul Zilelor Oraşului din acest an şi la ea sunt aşteptaţi circa zece mii de oameni. Autorităţile locale au luat legătura cu reprezentanţii Guiness Book şi au plătit taxele necesare pentru omologarea recordului în valoare de circa 2.500 de lire sterline.

Pelerinaj la Locurile Sfinte

Şeful statului va merge şi la Locurile Sfinte, în perioada 31 mai-2 iunie, după cum informează Administraţia Prezidenţială.

După ce s-a rugat la Muntele Athos, iar Elena Udrea a dat acatiste la biserică, Traian Băsescu va merge şi Locurile Sfinte din Ierusalim, în cadrul unei vizite oficiale în Israel.

Pe lângă pelerinaj, şeful statului va vizita Muzeul Memorial al Martirilor şi Eroilor Holocaustului Yad Vashem. De pe agenda sa nu putea lipsi şi o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Israel.

Băsescu va avea întâlniri oficiale cu şeful statului israelian, Shimon Peres, cu preşedintele Knesset-ului Reuven Rivlin şi c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 5 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°