Apocalipticul \"Melancholia\", noul film al controversatului regizor danez Lars von Trier, are vineri lansarea pe marile ecrane din România.
O planetă numită Melancholia, care a stat ascunsă în spatele Soarelui, se apropie de Pământ. Acesta nu este începutul unui film precum "Armagheddon" sau "Impact nimicitor", în care o echipă vajnică de astronauţi (americani!), ai cărei membri sunt jucaţi de un Bruce Willis, un Ben Affleck sau un Steva Buscemi, se sacrifică pentru a salva omenirea.
"Melancholia" nu are stofă de film controversat – din acest punct de vedere e mult mai digerabil decât pelicula anterioară a lui von Trier, "Antichrist". Nu, "Melancholia" poate descrie într-un fel etapele procesului de jale. Dacă tânăra Justine (Kirsten Dunst) trece aproape instantaneu la resemnare, sora ei mai mare, Claire (Charlotte Gainsbourg), petrece o lungă perioadă în negare, continuă cu mânie, cu negociere şi abia apoi îşi găseşte liniştea.
Filmul este structurat în două părţi, prima concentrându-se pe noaptea nunţii lui Justine cu Michael (Alexander Skarsgard), fiul şefului ei (Stellan Skarsgard), în timp ce a doua o observă atent pe Claire, în cadrul numărătorii inverse până la coliziunea Pământului cu Melancholia.
Catastrofa inevitabilă
Filmul are o uvertură cu imagini îmbogăţite digital, în care Justine e îmbrăcată în rochie de mireasă şi pluteşte într-un râu, ca o Ofelie contemporană, iar nişte cai se prăbuşesc, şi aceeaşi mireasă încearcă să scape dintrun hăţiş "lânos" (aşa cum îl descrie chiar ea mai târziu). Se poate vedea că Melancholia se ciocneşte de Pământ, ca un spermatozoid care fecundează un ovul, dar evenimentul e opusul vieţii, al concepţiei.
Ştim ce se va întâmpla, iar toată acţiunea ulterioară a filmului e un drum direct până la catastrofa iminentă, în ciuda siguranţei bazate pe dovezi ştiinţifice a soţului lui Claire, John (Kief
