M-a fascinat, când am aflat-o, povestea lui Român Gruie, tovarăşul de tinereţe al lui vodă "Mircea cel Mare”, zis "cel Bătrân”, dar n-aş fi crezut să mai poarte cineva pe lume prenumele "Român”. Ei bine, la sud de Dunăre, la Silistra, l-am aflat pe... Român Kissiov. Iar dacă Gruie a fost de-al nostru, român adevărat, Român Kissiov este bulgar. Nu chiar bulgar sadea, căci, datorită întâmplărilor mari ori mărunte ale istoriei, în vinele lui curge... 6,25% sânge românesc. Adică a şaisprezecea parte dintr-un întreg.
Însă nu cu tânărul pictor silistrean care poartă acest neobişnuit prenume a fost realizat reportajul, ci cu mama lui, Dianna, cea care a hotărât să-l boteze astfel. De fapt, pentru că grafia chirilică nu poate să aşeze în drepturile lui sunetul/semnul "â”, transcriindu-i numele cu litere latine eşti tentat să spui: "A, dar e... Roman, nu Român!”. Iar Roman este – n-aş putea să vă zic de ce –, un prenume întâlnit în toată lumea slavă. Aşa că am întrebat-o dacă nu cumva despre asta e vorba? Ori poate că numele se referă la "roman, cetăţean al Romei”? Dianna însă protestează: "Nu, nu, nicidecum! Vine de la «român», nu de la «roman»! Român am vrut să-l botez!”.
În timpul dominaţiei otomane, mulţi bulgari au trecut la nord de Dunăre, peste fluviul îngheţat, întemeind sate în câmpiile mănoase, unde au continuat să facă tot ceea ce ştiau ei mai bine: să grădinărească. Străbunii Diannei şi-au întemeiat vatra între Pădurea Nebună şi Pădurea Găureni – numită astfel după satul Găureni, cunoscut azi drept Teişor, în Giurgiu. Războiul din 1877-1878 (în care armata română a înclinat balanţa) a redesenat harta Balcanilor, iar Bulgaria a ieşit din graniţele Imperiului Otoman. Încet-încet, familii şi chiar sate întregi de bulgari din nordul Dunării s-au reîntors, după sute de ani, în teritoriul bulgăresc. "Străbunicii mei au venit aici, la sud de Dunăre, în 189
