Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisă către autorităţile din telecom

Publicat in Capital, marți 15 februarie 2011 ·

Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale, principalul for independent consacrat promovării tehnologiilor digitale în România, împreună cu alte companii importante şi personalităţi din sectorul telecomunicaţiilor şi al televiziunii, solicită autorităţilor urgentarea procedurilor legislative pentru resuscitarea procesului de trecere la televiziunea digitală.

„Am adresat astăzi o scrisoare deschisă Guvernului României, autorităților din domeniu și Comisiei Europene, prin care dorim să tragem un semnal de alarmă. Procesul de tranziție la televiziunea digitală este blocat, şi pe măsură ce trece timpul, ne va fi extrem de greu să ne îndeplinim obligaţiile asumate în faţa organismelor europene şi internaţionale, în ceea ce priveşte închiderea emiţătoarelor analogice și adoptarea în timp util a cadrului legislativ necesar. Trecerea la televiziunea digitală este un deziderat de la care autorităţile nu trebuie să abdice, indiferent de conjunctura în care aceasta se face”, declară Mihai Constantin, Preşedintele Asociaţiei pentru Comunicaţii Digitale.

În scrisoarea deschisă adresată autorităţilor, Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale atrage atenția că România a rămas în urmă în cursa procesului de digitalizare, iar acest fapt îi privează pe cetăţenii ţării de dreptul de avea parte de servicii firești, moderne și de calitate.

Asociația solicită revizuirea și aprobarea Strategiei de Tranziţie la Televiziunea Digitală, până la finalul primului trimestru al anului 2011, care trebuie să stabilească 2013 ca dată limită pentru finalizarea acestui proces, precum și crearea unui cadru care să asigure un proces bazat pe competiţie şi transparență, neutru din punctul de vedere al tehnologiei și platformei, în concordanță cu recomandările CE.

Membrii asociației și semnatarii acestei scrisori au anunțat că sunt gata să sprijine Guvernul în

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 52 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°