Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vida, "noul" preşedinte

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 14 iulie 2007 ·

Judecătorul Ioan Vida a fost reales ieri preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un nou mandat de trei ani, cu votul a opt din nouă judecători, fiind contracandidat doar de Ion Predescu. Alegerea lui a avut loc ieri la căteva ore după ce trei noi membri ai Curţii au depus jurămăntul la Palatul Cotroceni:Curtea Constituţională

Judecătorul Ioan Vida a fost reales ieri preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un nou mandat de trei ani, cu votul a opt din nouă judecători, fiind contracandidat doar de Ion Predescu. Alegerea lui a avut loc ieri la căteva ore după ce trei noi membri ai Curţii au depus jurămăntul la Palatul Cotroceni: Augustin Zegrean (fost membru PD) din partea Preşedinţiei, Tudorel Toader, din partea Camerei Deputaţilor, şi Valentin Zoltan Puşkaş (Senat). Prilej cu care preşedintele Băsescu şi-a exprimat "increderea" că judecătorii vor adopta "soluţia corectă" in această privinţă. Acelaşi şef al statului a asigurat Curtea de tot "respectul" şi toată "susţinerea" sa. La 4 iulie la Realitatea TV el reproşa insă Curţii că a validat votul Parlamentului de suspendare a sa, in condiţiile in care el nu a incălcat Constituţia. "Curtea Constituţională avea posibilitatea să stopeze un abuz", a spus atunci Băsescu. Ieri, el a urat noilor judecători "multă «inţelepciune» in menţinerea echilibrului intre puterile statului".

Judecătorul Ioan Vida a fost reales ieri preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un nou mandat de trei ani, cu votul a opt din nouă judecători, fiind contracandidat doar de Ion Predescu. Alegerea lui a avut loc ieri la căteva ore după ce trei noi membri ai Curţii au depus jurămăntul la Palatul Cotroceni:Curtea Constituţională

Judecătorul Ioan Vida a fost reales ieri preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un nou mandat de trei ani, cu votul a opt din nouă judecători, fiind contracandidat doar de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 12 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 4 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 57 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°