Majoritatea culturilor de gasteropode au dat greş întrucât au aplicat tehnologii nepotrivite şi au ales specii care nu s-au adaptat climei de la noi. Sursa: EVZ
Multă lume şi-a pus speranţa în melci. Acum vreo cinci-şase ani, specialiştii îi proslăveau, vorbeau despre francezi ca despre nişte devoratori neobosiţi de asemenea fiinţe gingaşe. Agricultorii îi ascultau, cumpărau melci de prăsilă, îi urmăreau prin iarbă şi visau la recolte-record, numai bune de împachetat în TIR-uri, cu destinaţia Paris.
Subiectul dădea bine pe televiziunile fascinate de ciudăţenii, aşa că reportajele au curs şi tot mai mulţi români se gândeau ce bine le-ar prinde să aibă o fermă de melci numai a lor, cât de mică. Timpul a trecut, tehnologiile au dat greş, iar de visele cu melci s-a ales praful.
„Investeşti 5.000 şi ai profit 14.000”
Din statisticile Institutului de Helicicultură de la Cherasco - Italia, sub patronajul căruia s-au înfiinţat fermele de melci de la noi din ţară, ar fi fost circa 1.000 de astfel de crescătorii. Au mai rămas vreo 10%.
Ultimul preşedinte al asociaţiei crescătorilor de nevertebrate din clasa Gastropoda, încrengătura Mollusca, Ion Bejan, nici nu vrea să mai audă de melci. „De doi ani, asociaţia nu mai are niciun fel de activitate. Nu vreau să vorbesc despre o afacere care a murit”, spune sec Ion Bejan.
Există însă şi oameni capabili să povestească cum au parcurs fermierii români drumul de la o idee strălucită la dezastru. Gina Gafencu are 62 de ani, e din Borlovenii Vechi (judeţul Caraş-Severin) şi e printre puţinii fermieri care au rezistat tuturor schimbărilor.
Ideea i-a venit în 2004, după ce a citit un articol dintr-un săptămânal timişorean. „Am luat legătura cu o firmă din Timişoara, cu patron sârb. Deviza era «melcul», o afacere de succes: investeşti 5.000 euro şi, după un an,
