Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutul antirachetă din România. Rusia-NATO, declaraţii contondente

Publicat in Ziua Veche, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Declaraţii contondente între Rusia şi NATO, în privinţa scutului antirachetă din Europa, mai ales componentele din România, Polonia şi Turcia.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) nu vede niciun progres în negocierile cu Rusia cu privire la sistemul de apărare antirachetă, a declarat miercuri la Bruxelles secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, citat de agenţia de presă Ria Novosti, transmite Agerpres. El şi-a exprimat speranţa că dialogul cu Moscova pe subiectul apărării antibalistice va continua.

“Am invitat Rusia să coopereze în domeniul apărării antirachetă. Deocamdată, nu s-a ajuns la niciun progres în negocierile pe această temă. Chiar şi astăzi am avut un schimb de opinii cu privire la acest subiect şi sper că dialogul va continua”, a afirmat Rasmussen, în finalul reuniunii Consiliului Rusia-NATO ce s-a desfăşurat miercuri la Bruxelles.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat miercuri că acordul internaţional atins în vederea împiedicării Iranului de a se dota cu un arsenal nuclear pe termen lung elimină nevoia unui scut antirachetă în Europa, transmite Associated Press.

Oficiali americani au afirmat în repetate rânduri că apărarea antirachetă pe care SUA vor să o instaleze în Europa va proteja statele aliate NATO de posibile ameninţări balistice provenind din Iran. Pe de altă parte, Federaţia Rusă este o veche contestatară a acestei iniţiative, în care vede o ameninţare la adresa viabilităţii propriei sale capacităţi de descurajare nucleară. Luna trecută, la Geneva, marile puteri au ajuns la un acord cu republica islamică menit să asigure comunitatea internaţională că programul nuclear al Teheranului va rămâne unul paşnic.

“Nu este niciun motiv” pentru realizarea planului de apărare antirachetă dacă acordul va fi implementat pe deplin, a declarat şeful diplomaţiei ruse pentru presă după ce s-a î

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 20 minute
Gândul vă prezintă în exclusivitate filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Știre în curs de actualizare

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 32 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Cod galben de furtuni violente în vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
< figure id="attachment_366257" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Meteorologii au emis două alerte Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru câteva zile, în mai multe zone ale României. Se anunță ploi to

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 39 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni închisoare în Italia pentru jaf, prins pe Aeroportul Craiova

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 42 de ani, condamnat la doi ani şi 11 luni de închisoare în Italia pentru jaf, a fost prins pe aeroportul din Craiova.

Politica de susținere a producătorilor și procesatorilor locali a inceput sa dea rezultate. Suntem pe locul 2 la nivel european

Ziua News acum o ora
Investițiile productive din România au fost de aproape 27% din Produsul Intern Brut (PIB), o sumă record direcționată de către Guvernul condus de Marcel Ciolacu care plasează țara noastră pe locul doi la nivel european. Politicile PSD de încurajare

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°