Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podgoria Murfatlar lucrează cu renumitul oenolog Răzvan Macici (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 30 septembrie 2011 ·

Crama şi podgoriile Murfatlar au fost vizitate, la sfârşitul săptămânii trecute, de mai mulţi jurnalişti din presa centrală şi locală, care au fost invitaţi la inaugurarea cramei mici din crama mare, de care se va ocupa unul dintre cei mai reputaţi oenologi de talie mondială - Răzvan Macici.

Excursia a început cu un cules de struguri din podgoriile celui mai mare producător de vinuri din România. „Înarmat" cu o lădiţă şi cu foarfece, directorul general al societăţii Murfatlar România, Cosmin Popescu, a dat startul culesului. Exemplul său a fost urmat de jurnalişti, care, pentru câteva minute, au lăsat scrisul pentru strânsul recoltei. După ce strugurii au fost culeşi şi aşezaţi în lăzi, jurnaliştii au fost invitaţi la crama mică, în care au fost investiţi 500.000 de euro şi care este dedicată Diviziei Premium. Pentru noua Divizie Premium, Murfatlar, cel mai mare producător de vinuri, l-a recrutat pe oenologul de talie mondială Răzvan Macici. „M-am născut într-o familie de vinificatori şi am crescut în viile din Dealul Mare. Tatăl meu, Mihai Macici, a fost o personalitate marcantă a viticulturii româneşti. Profesia şi pasiunea mea mi-au îndrumat paşii în Africa de Sud. Am fost invitat la un stagiu de 18 luni, care s-au transformat în 17 ani. Acum ocup postul de cellermaster la Nederburg, care este un lider al producătorilor de vinuri premium din Africa de Sud. Sunt căsătorit cu Melanie, cu care am trei copii. Mi-am botezat copiii cu nume româneşti, iar anul viitor intenţionez să-mi aduc toată familia în România", a povestit Răzvan Macici, care în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea industriei viticole a Africii de Sud a fost numit „Comandor" al „Grand Conseil de Vins de Bordeaux", un prestigios şi onorant Ordin internaţional. „Nu mă gândeam să mă întorc în ţară după ce a decedat tatăl meu, care era legătura mea cu România. Dar vara trec

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°