Au fost, în prima sesiune parlamentară, sute de proiecte legislative, făcute de unul sau mai mulţi parlamentari, membrii ai tuturor formaţiunilor politice, care au primit aviz negativ de la Guvern.
În câteva zile voi publica o statistică în acest sens pe care o voi prezenta într-o nouă declaraţie politică pe această temă. Proiectele legislative care au primit un aviz favorabil de la Guvern sunt într-un număr cu totul şi cu totul nesemnificativ. Concluzia ar fi ca deputaţii şi senatorii sunt incapabili să-şi ducă treaba la bun sfârşit. Să legifereze. Sau munca lor este sabotată. Care este adevărul? Şi ce consecinţe are acest fenomen?
Atunci când se face bilanţul, ce constată opinia publică? Faptul că a trecut un an sau au trecut doi, trei ori patru, iar parlamentarul X nu se poate lauda cu nicio lege promovată şi, uneori, cu niciun amendament. Şi atunci, pe bună dreptate, oamenii se întreabă: "Ce caută domnul X în Parlamentul României? De ce îl plătim noi cu atâţia bani?". Acest tip de judecată se aplică, din păcate, nu doar unui senator sau unui deputat, nu doar unui grup restrâns de aleşi, ci tuturor. Şi, cel puţin în aparenţă, oamenii au perfectă dreptate. Bilanţul aşa arată. Activitate legislativă zero. Şi asta în condiţiile în care principala atribuţie şi obligaţie a Parlamentului ca instituţie şi a parlamentarului ca persoană este de a face legi bune pentru oameni.
Cum de asistăm, în România, la această situaţie stranie care ne singularizează? Prima explicaţie care ne vine în minte este că cetăţenii au ales greşit. Au ales senatori şi deputaţi lipsiţi de interes care nu sunt dispuşi să facă nici cel mai mic efort pentru a-i ajuta pe cetăţenii care i-au ales, promovând legi mai bune. Sau care nu se pricep, neavând cunoştinţele elementare să scrie un act normativ sau un amendament. Cel mai comod este să le aplicăm prezumţia relei-credinţe. Să