Erick Thohir, un miliardar indoezian, vrea să cumpere o parte a acţiunilor deţinute de Massimo Moratti la Inter Milano pentru 280 de milioane de euro.
*Moratti a investit aproximativ 600 de milioane de euro în transferuri în perioada în care a fost preşedinte.
*Thorir are o avere de circa 4 miliarde de euro.
Brandul Inter Milano se confundă, practic, cu numele Moratti. Aproape jumătate din existenţă, echipa milaneză a fost deţinută de una dintre cele mai înstărite familii din Italia. Asta după ce în 1955, Angelo Moratti, tatăl lu Massimo, actualul patron şi preşedinte, plătea suma de 100 de milioane de lire italiene pentru a deveni preşedintele clubului. De atunci, Inter a câştigat 11 titluri în Serie A, şase Cupe ale Italiei şi trei Ligi ale Campionilor. Dar viitorul „nerazzurrilor” pare să nu mai fie în mâinile familiei Moratti. Concret, actualul patron al echipei a primit o ofertă pentru clubul milanez din partea miliardarului indonezian Erick Thohir, care doreşte să achiziţioneze o parte din acţiunile de la Inter contra sumei de 280 de milioane de euro.
Sezon slab pentru Inter
De ce vrea însă Moratti să vândă clubul pe care îl preţuieşte atât de mult? În primul rând pentru că a realizat că nu poate să ţină pasul cu miliardarii care investesc enorm, precum şeicii de la Manchester City şi PSG sau oligarhii ruşi care controlează soarta lui Chelsea sau Monaco. Deşi are o avere de aproape 800 de milioane de euro şi a cheltuit aproape 600 de milioane de euro, Moratti, preşedinte la Inter din 1995, simte că nu mai poate finanţa o echipă care a dezamăgit în ultimele două sezoane. Ba chiar a terminat abia pe locul 9 în Italia, cea mai slabă performanţă din ultimii 15 ani a clubului milanez, cu 15 eşecuri în 38 de meciuri, bilanţ unic în ultimele 66 de sezoane.
Christian Vieri este cel mai scump