"Dragi colegi, suntem la sfarsitul celor 500 de ani de capitalism. Vor urma 30-40 de ani de noua ordine mondiala." Cuvintele ii apartin lui Ion Iliescu, un spirit robust, etern dedicat implementarii de "noi ordini": economice, sociale, globale, nationale, toate in numele "omenirii". Data fiind sursa, aceste cuvine au fost primite de opinia publica mai degraba cu amuzament. Dar conjunctura economica internationala si modul de multe ori iresponsabil in care aceasta este reflectata in mass-media au creat, azi, un context in care afirmatii asemanatoare, venind de la surse mai putin compromise in ochii publicului, ajung sa fie luate de multi in serios. Asa ca am ajuns acum sa vorbim insistent despre "sfarsitul capitalismului neoliberal" si inlocuirea sa cu un "alt sistem" - eventual unul inspirat de principii socialiste. Acest subiect de conversatie ne obliga sa facem cateva comentarii.
Intre idealul pietei libere si realitatea interventionismului
Nimeni nu poate nega ca, in urma evolutiilor din ultimii ani, o recalibrare a arhitecturii institutionale a pietelor financiare este necesara. Evident ca arhitectura regulatorie a acestora, dar si modul in care statul intervine pe piata creditelor imobiliare trebuie reconsiderate. Si evident ca avem toate motivele sa ne asteptam ca aceia care - clienti, bancheri, brokeri, functionari sau politicieni - au impins atat de departe acest periculos joc vor suporta consecintele lacomiei si iresponsabilitatii lor. Dar acestea fiind spuse, implicatiile practice ale acestei discutii nu au nicio legatura cu "sfarsitul capitalismului" sau instaurarea "noii ordini a socialismului". Optiunea socialista nu se afla, la ora aceasta, in carti. Doua si doar doua sisteme se afla azi in lupta in arena opiniei publice: capitalismul pietei libere si capitalismul interventionist-etatist.
Propunerea zilei pare a fi sa renuntam la ide