Astazi incepe marsul de protest al salariatilor fabricii de Tigarete Iasi. "Vom pleca din fata fabricii si in final vom picheta sediile Prefecturii si ale PSD Iasi. Trebuia sa primim autorizatie pentru marsul de protest de saptamana viitoare. Cei de la primarie au spus ca ne-au trimis autorizatia prin posta, dar, pana acum, nu am primit nimic. Noi credem ca acest incident este unul intamplator. In cazul in care pana luni plicul nu ajunge la noi, vom continua protestele in curtea fabricii", a declarat Vasile Rotaru, viceliderul sindical al salariatilor fabricii de Tigarete Iasi.
Reamintim ca in cursul saptamanii trecute a inceput protestul salariatilor ieseni impotriva inchiderii fabricii. Chiar daca grevistii aveau autorizatie de protest, fortele de ordine care asigurau buna desfasurare a evenimentului au interzis muncitorilor sa scandeze lozinci. De asemenea, intrarea sediului PSD era blocata tot de catre fortele de ordine care nu permiteau nici macar accesul presei in cadrul institutiei. "Ne-au acordat autorizatia doar cu conditia de a ne imparti in trei grupuri: cate zece oameni la Prefectura si sediul PSD, iar restul in Piata Palatului. Nu ne-au dat voie sa scandam pentru a nu tulbura linistea publica. Au spus ca acum legea interzice acest lucru", declara, la acea data, Vasile Rotaru.
(C.P.)
Astazi incepe marsul de protest al salariatilor fabricii de Tigarete Iasi. "Vom pleca din fata fabricii si in final vom picheta sediile Prefecturii si ale PSD Iasi. Trebuia sa primim autorizatie pentru marsul de protest de saptamana viitoare. Cei de la primarie au spus ca ne-au trimis autorizatia prin posta, dar, pana acum, nu am primit nimic. Noi credem ca acest incident este unul intamplator. In cazul in care pana luni plicul nu ajunge la noi, vom continua protestele in curtea fabricii", a declarat Vasile Rotaru, viceliderul sindical al salariatilor