Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mecanismul “Alertă răpire copil!”, lansat astăzi în România

Publicat in Jurnalul, vineri 20 mai 2011 ·

Mecanismul “Alertă răpire copil!", prin care răpirea sau dispariţia unui copil în circumstanţe care îi pun în pericol viaţa va fi mediatizată, a fost lansat astăzi, în România. Florentin Robescu, adjunctul şefului Poliţiei Române a spus la conferinţa de lansare a mecanismului, că acesta se va declanşa numai în cazurile de răpiri de copii sau dispariţii în circumstanţe în care viaţa sau sănătatea victimelor sunt puse în pericol. “Este un mecanism care mobilizează mijloace excepţionale pentru situaţii excepţionale”, a spus Robescu, precizând că mecanismul oferă posibilitatea oricărei persoane care are o informaţie despre un copil răpit sau dispărut să anunţe imediat autorităţile.

Cum şi când se declanşează mecanismul de alertă de răpire?

Vasile Viorel, actualul şef al Poliţei Capitalei, manager de proiect pentru noul mecanism, a prezentat modul în care funcţionează instrumentul, al cărui scop este obţinerea informaţiilor cruciale imediat după producerea evenimentului.

Astfel, după sesizarea autorităţilor, dispecerul informează comanda unităţii de poliţie competente, care, la rândul său, informează Centrul FOCUS pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual.Totodată, un echipaj de intervenţie se deplasează la locul de unde copilul a fost răpit sau unde a fost văzut ultima oară. Se face o cercetare preliminară, după care, în baza informaţiilor obţinute, se demarează cercetarea la faţa locului.Ulterior, şeful unităţii de poliţie compentente şi procurorul de caz analizează dacă sunt îndeplinite criteriile pentru declanşarea mecanismului şi aprobă sau nu această măsură. Astfel, se va verifica dacă este vorba de un minor (până la 18 ani), dacă a fost răpit în prezenţa unor martori sau a dispărut, dacă din datele de anchetă rezultă că acesta ar fi fost răpit sau dacă din circumstanţele în care a dispărut rezultă că viaţa sau sănătatea îi sunt puse în pericol

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 30 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 9 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 35 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 28 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 15 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 52 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°