Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul judeţului a trimis în judecată 30 de primari

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 · ·

Edilii sunt acuzaţi că şi-au acordat ilegal un spor de dificultate de 50% din salariul de încadrare. Primarii susţin că sunt tracasaţi cu problemele de fond funciar şi sunt hotărâţi să se judece cu prefectura pentru acest drept până la instanţa supremă.

Instituţia Prefectului urmăreşte, acum, în vremuri de criză, şi mai atent dacă banul public este drămuit cu chibzuinţă. După atacarea în Contencios a hotărârilor prin care unele Consilii Locale au majorat retribuţiile funcţionarilor cu până la 20%, a venit rândul dispoziţiilor date de primari privind acordarea unui spor de dificultate în cuantum de 50% din salariul de încadrare pentru aleşi şi subordonaţii acestora care sunt implicaţi în aplicarea legilor fondului funciar. Dispoziţiile date de primarii din 30 de localităţi din Dâmboviţa sunt suspendate de drept până la soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată. Consilierii juridici ai Prefecturii au ajuns la concluzia că actele administrative respective sunt nelegale. În urmă cu câţiva ani, legile proprietăţii dădeau într-adevăr bătăi de cap autorităţilor. Ieşiri în teren, măsurători peste măsurători, înfăţişări în faţa instanţelor de judecată, plata unor daune. În prezent, susţin reprezentanţii Prefecturii, sporul nu se mai justifică, mai ales după ce a intervenit legea salarizării unitare. „Primarii nu au înţeles perioada economică grea pe care o traversăm şi fac greşeli încercând să-şi mărească veniturile. Dacă am trăi vremuri bune, cu o economie sănătoasă, aş fi considerat că este un lucru normal. Dar, azi, dacă nu degrevăm bugetul de stat de cheltuieli inutile, vom intra într-o criză şi mai mare”, declară Iancu Caracota, prefectul judeţului Dâmboviţa.

Anul trecut, Prefectura a pierdut un proces similar

Primarii îşi susţin cauza, argumentând că sporul este absolut legal. „În legea salarizării unice acest spor nu a fost abrogat. Sunt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 24 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 48 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°