Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singapore caută 43.000 de specialişti români

Publicat in Capital, duminică 24 octombrie 2010 ·

Singapore doreşte să angajeze 43.000 de specialişti din Europa Centrală şi de Est, în special din România, cu expertiză în inginerie sau cercetare, domenii-cheie pentru dezvoltarea ţării, au declarat reprezentanţii Singapore Contact, agenţie guvernamentală de recrutare a forţei de muncă.

“Avem nevoie de 43.000 de tinere talente, dar şi profesionişti, mai ales pentru patru domenii-cheie: energii regenerabile, biomedicină, media digitală, tehnologii pentru dezvoltare urbană sustenabilă. Am fost deja în Ungaria, Polonia şi Cehia pentru a prezenta, la fel ca şi la Bucureşti, posibilităţile dezvoltării unei cariere de succes în Singapore”, a declarat, sâmbătă, Raymond Tan Choon Guan, Regional Director, Contact Singapore. Acesta a spus că, în cele două zile de participare la târgul de carieră “Angajatori de Top” de la Sala Palatului, aproximativ 60 la sută dintre cei care au trecut pe la standul Singapore au avut pregătire tehnică, ceilalţi fiind calificaţi în vânzări, marketing, finanţe. “Am primit 2.700 de vizitatori şi au fost depuse peste 500 de CV-uri de către tineri interesaţi să muncească şi să trăiască în Singapore, dar au fost respinse multe, care nu erau în engleză. Circa 250 de vizitatori au preferat să se înscrie pe loc în baza noastră de date, urmând a fi contactaţi direct de către companiile din Singapore”, a spus Raymond Tan, care a precizat că agenţia pe care o reprezintă nu primeşte niciun comision pentru intermediere, fiind un serviciu public. Întrebat de ce specialiştii în domenii de vârf şi-ar dori un loc de muncă în Singapore, Raymond Tan a menţionat stabilitatea economiei şi ritmul de creştere (un PIB majorat cu 18-19 la sută, în acest an), sistemul de impozitare progresiv care porneşte de la zero şi ajunge la 20 la sută pentru veniturile anuale de peste 320.000 dolari. În aceste condiţii, din cei aproximativ 5 milioane de locuitori ai statului

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum o ora
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°