Temerile cu privire la o recesiune a zonei euro în formă de ”W” vor fi întețite de informațiile despre creșterea negativă a economiei acestei regiuni economice, informații care vor fi publicate astăzi.
Majoritatea economiștilor se așteaptă ca informațiile cu privirel la produsul industrial brut care vor fi publicate la 11:00, ora României, să arate că economia zonei euro s-a contractat în ultimul trimestru a lui 2011. În ultimele luni, subiectul discuțiilor economice s-a schimbat de la posibilitatea ca zona euro să intre în recesiune în acest an la determinarea gradului de severitate și duratei acestei recesiuni, arată CNBC.
2012, anul recesiunii
Informațiile „vor servi drept memento că zona euro reintră în recesiune”, se arată într-o notă de cercetară publicată de analiștii de la Deutsche Bank. Aceștia consideră că economia zonei euro s-a contractat cu 0,4% în ultimul trimestru al lui 2011. În timpul recesiunii din 2008-2009, care a durat timp de șase trimestre, economia s-a contractat cu 5,5% pe întreaga perioadă. Analiștii intervievați de agenția de știri Reuters estimează că, în acea perioadă, nivelul contracției economice medii trimestriale a fost de 0,3%.
Pentru a intra în recesiune, zona euro trebuie să aibă două trimestre consecutive de creștere economică negativă. De la intensificarea crizei datoriilor suverane, vara trecută, mulți economiști au prezis o reintrarea zonei euro în recesiune în acest an.
Cea mai scurtă perioadă de redresare economică
„Perioada 2009 – 2011 va fi cea mai scurtă perioadă de redresare economică de la ciclul dintre ”W”-ul Volker din 1980 – 1982”, au scris analiștii Deutsche Bank.
„Ne așteptăm ca creșterea PIB-ului în zona euro în 2012 să fie afectată de o divergență între cererea internă și cea externă, ultima fiind susținută de o creștere economică globală robus