Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BIOGRAFIE: Enrico Letta, un politician tânăr cu o îndelungată experienţă în viaţa politică. Cine este şeful noului Guvern italian

Publicat in Mediafax, duminică 28 aprilie 2013 ·

Creştin-democratul de stânga, un eurofil moderat, Enrico Letta, al cărui Guvern a depus jurământul duminică, are, la vârsta de 46 de ani, o lungă experienţă în viaţa politică, în care a intrat în tinereţe.

Un bărbat cu reputaţia unei persoane prudente, el este "foarte tânăr, potrivit standardelor italiene", a declarat miercuri pe un ton ironic preşedintele Republicii Giorgio Napolitano, în vârstă de 88 de ani, când l-a desemnat pentru preşedinţia Consiliului.

În contextul în care cetăţenii reclamă o înnoire în conducerea ţării, vârsta sa a jucat probabil un rol hotărâtor în opţiunea preşedintelui.

După ce a prestat jurământul, duminică, el a devenit unul dintre cei mai tineri premieri ai Uniunii Europene (UE).

Născut la Pisa (Toscana) pe 20 august 1966, Letta este licenţiat în ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea Pisa. El şi-a petrecut o bună parte din coplărie împreună cu familia la Strasbourg, în estul Franţei.

Preşedinte al tinerilor democrat-creştini în perioada 1991-1995, el este numit ministru pentru Afaceri Europene în 1998 de fostul premier Massimo d'Alema, care îl va desemna, un an mai târziu, ministru al Industriei.

În 2004, este ales deputat în Parlamentul European (PE) din partea Măslinului (centru-stânga), iar în 2006 este numit secretar al Consiliului de Miniştri de către premierul Romano Prodi.

Ca o ironie, el îl înlocuieşte în acest post pe unchiul său, Gianni Letta, un om de încredere şi un consilier puternic al lui Silvio Berlusconi, care tocmai este îndepărtat de la putere.

Enrico Letta este autorul a numeroase cărţi, inclusiv "Construirea unei catedrale, de ce Italia trebuie să înceapă să gândească la scară mare".

Conservator, în planul moravurilor, foarte prudent în legătură cu reforme ca cea privind avortul, Enrico Letta este un catolic moderat.

Pe plan economic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°