Îl vedeam deseori la televizor vorbind despre neajunsurile medicinei de urgenţă, din calitatea sa de purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Ioan“ din Iaşi. De fiecare dată puţin obosit, în echipamentul tipic, cu masca agăţată de gât, ca şi cum fusese luat de lângă un caz grav, dar amabil, inimos şi, mai ales, convingător. Îmi inspira încredere şi, când am aflat că este şi politician, mi-am spus: foarte bine. E tânăr şi cu un inimos ca el avem şanse să schimbăm în bine lucrurile. Nu m-a interesat de la ce partid este. Toate partidele au nevoie de inimoşi care să-ţi inspire încredere. L-am văzut, pe urmă, dând o declaraţie pe culoarele parlamentului şi aşa am aflat că este chiar deputat. Şi mi-am spus din nou: foarte bine, avem nevoie de deputaţi tineri şi inimoşi, indiferent de partid, ca lucrurile să se schimbe în bine. E adevărat că m-am gândit, văzându-l în parlament, ce-or fi făcând oare accidentaţii de la Iaşi fără inimosul medic?

Ce aflu acum mă loveşte aproape personal: omul meu, medicul deputat Tudor Ciuhodaru este un şarlatan. S-a trecut prezent şi la spital, şi la parlament, încasând bani din două locuri, aşa încât, după ancheta spitalului, are de restituit suma de 29.343 de lei, pierzând şi funcţia de purtător de cuvânt. Şi cum ghemul se deşiră parcă întotdeuna în direcţia rea, mai aflu că Ciuhodaru e un traseist pe cinste: a intrat în parlament ca deputat PSD, în 2008, a devenit independent, a trecut pe urmă la UNPR, iar s-a făcut independent, însă recent a intrat în PC. Se spune că ar fi fost şi prin PDL (încă se fac cercetări). Urgenţă, nu glumă. În afacerea cu restituirea banilor către spital şi pierderea funcţiei, protectorul său de azi, Dan Voiculescu, ţipă: „epurare politică!“ şi „voi fi alături de d-l Ciuhodaru, eu şi întreaga opoziţie, (...) va avea la dispoziţie o echipă excepţională de avocaţi“ etc.

Şi uite-aşa s-a mai năruit o