Nu voi vorbi aici despre frații Polanyi. Nu voi comenta “Marea transformare” de Karl, cartea din 1944 apărută acum în traducere românească, și nici scrierile filosofice ale lui Michael (Mihály). Să reținem și faptul că Michael a fost unul dintre cei mai interesanți intelectuali ai veacului trecut, o adevărată natură enciclopedică, având contribuții remarcabile în filosofie, chimie și chiar economie. De fapt, așchia n-a sărit niciodată foarte departe de trunchi în familia Polanyi: fiul lui Michael, John Polanyi, avea să obțină în 1986 premiul Nobel pentru contribuțiile sale în domeniul cineticii chimice (trăiește și în zilele noastre).
Voi scrie despre fiica surorii (Laura Polanyi) acestora: Eva Zeisel! Personaj extraordinar, asemeni, să spunem, Margaretei Buber-Neumann (mă întreb dacă au fost cumva prietene?). O ființă născută parcă din imaginația lui Danilo Kiš (cel care, cum se știe, îl admira enorm pe Arthur Koestler, intelectualul central-european par excellence).
Eva a fost într-un anumit fel “extravaganta” familiei (toți intelectuali de marcă și chiar pionieri în domeniile lor: Laura, mama Evei, fusese prima femeie care a obținut un titlu de doctor în istorie la Universitatea din Budapesta, feministă și activist politic), atrasă încă de tânără de domeniul artei. Tot ea a trăit nici mai mult nici mai puțin de 105 ani (între 1906-2011), o nouă “excentricitate” am putea spune! Probabil că perioada cea mai palpitantă a vieții Evei a fost cea petrecută în 1931-1932 alături de fratele ei, Michael (ca pe celebrul lor unchi!), la Berlin. Aici a avut un studio de ceramică pe Tauentzienstrasse, o experiență la care s-a referit mereu cu nostalgie și recunoștință. Avem în față, după cum probabil v-ați dat deja seama, o mostră de narațiune extrem de stufoasă, plină de paranteze și ramificații, toate date de această complexitate intelectuală și existențială a
