Copii şi adulţi de toate vârstele au participat astăzi la un cros desfăşurat la Platoul Corneşti. Toţi participanţii au primit tricouri, iar câştigătorii au fost premiaţi cu articole sportive. Peste 1000 de participanţi, dintre care majoritatea copii, au luat astăzi de la ora 11.00 startul la prima ediţie a Crosului Toamnei, eveniment ce s-a desfăşurat pe Platoul Corneşti. Concurenţii au alergat pe o distranţă de 1000 de metri, pentru categoria de vârstă 6-10 ani şi 2000 de metri pentru celelalte categorii.
Copiii încântaţi de eveniment
Cei mai vioi participanţi au fost copiii, iar unii au şi ajuns pe podium. „Am mai participat până acum la cros la Voivodeni şi acolo am câştigat locul III. Am venit cu colegii de clasă aici şi sunt fericit că am câştigat”, a spus Szabo Adrian, de 13 ani, câştigătorul crosului la categoria sa de vârstă. Alţii s-au bucurat chiar şi doar să participe, mulţi dintre ei venind pentru prima dată pe Platoul Corneşti de la şcolile din judeţ.
„N-am mai alergat niciodată la cros, dar sper să câştig. O să alerg un kilometru, cred că pot pentru că am mai alergat acasă”, a spus Pădurean Ioan, de opt ani din comuna Cuci. Nici adulţii nu s-au lăsat mai prejos, unul dintre ei fiind chiar directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, care a dorit la cei 45 de ani ai săi, să dea un exemplu elevilor pe care-i instruieşte.
„M-am înscris la cros pentru a da un exemplu elevilor să facă mişcare şi să participe la evenimente sportive. Am mai participat la cros pe vremea când eram mai tânăr. Acum particip alături de profesorul de sport din Colegiul „Papiu”, care e mult mai antrenat decât mine, dar important e că particip şi sper să trec linia de sosire”, a spus Simion Bui, directorul Colegiului Nţaional „Alexandru Ppaiu Ilarian”.
Premii pentru învingători
Toţi