Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Rabla 2010” are motorul mort

Publicat in Adevarul, joi 4 martie 2010 ·

Tichetele valorice s-au epuizat, iar timişorenii au continuat să stea la coadă. Disperaţi că nu vor scăpa de rable, iar primăria îi va taxa cu impozitul, oamenii au rămas la porţile centrelor de colectare.

Dacă ne luăm după mesajele postate în faţa celor trei firme care colectează şi casează maşini în Timişoara, pe care se putea citi că nu mai există tichete valorice, atunci programul „Rabla 2010” s-a încheiat cu succes în judeţul Timiş.

În medie, fiecare centru de fier vechi a primit 100 de vouchere, în valoare de 3.800 de lei, iar în şapte zile, acestea s-au epuizat. Au rămas însă la coadă, zeci de pensionari care sperau că vor putea oferi tichetul copiilor sau nepoţilor lor.

Supărarea este cu atât mai mare cu cât cei care stăteau la coadă, zi şi noapte, reuşiseră să creeze un sistem care să elimine problemele apărute.

„Ni s-a spus că nu mai sunt tichete, dar din disperarea de a scăpa de rablă rămân la coadă. Sunt foarte mulţi oameni supăraţi. De multe ori, noaptea veneau oameni care se băgau în faţă. Marţi am cumpărat o agendă şi am început să împărţim numere de ordine. Am luat ţeapă de la statul român”, a spus Daniel Ivaşcu, unul dintre zecile de pensionari care stăteau la coadă. Mai toate maşinile aduse la casat sunt Dacia 1300 sau 1310, mărcile străine fiind o raritate.

Mai vor vouchere

Directorii firmelor de colectare şi casare a rablelor spun că au făcut cereri pentru noi vouchere, dar nu se ştie dacă şi când anume cererea le va fi onorată. „Organizaţia noastră a trimis un delegat pentru obţinerea unei noi tranşe de tichete valorice. Nu am reuşit să intrăm în posesia acestora, din cauze necunoscute şi neimputabile nouă”, apare postat pe site-ul Muller Guttenbrunn Recycling.

Programul „Rabla” naşte supărări în întreg Banatul

Speranţa, că o maşină nouă va lua locul hârburilor din garajele celor care ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°