Puţin mai aveam până la a-mi pierde vederea! Nici nu ştiu cui să-i mulţumesc pentru că încă mai văd normal, fără nicio complicaţie. Unii ar spune că am avut noroc, alţii că m-a păzit Dumnezeu, iar alţii ar pune întâmplarea pe seama sorţii. Mă bucur dacă doar datorită norocului am scăpat, îi mulţumesc lui Dumnezeu dacă m-a păzit şi sorţii că a fost blândă cu mine.

Înainte să încep să vă povestesc cum am stat câteva zile cu frica de a rămâne cu ochiul stâng fără vedere ţin să vă oblig, dacă s-ar putea, să purtaţi echipamente de protecţie oricând se impune. Eu sigur asta voi face pe viitor! O pereche de ochelari mi-a lipsit mie când m-am apucat să cosesc ceva iarbă într-o sâmbătă. După o plimbare printr-un supermaket din Focşani m-am ales cu o motocoasă. Băiatul responsabil pe raion mi-a făcut proba la scula pe care o priveam cu nerăbdarea unui copil care a primit o jucărie lucioasă. Am aşteptat la ghişeul de informaţii să primesc garanţia şi am plecat cu gând serios de treabă.

Aveam să trăiesc mai târziu cea mai grea încercare din viaţa mea, de până acum. În cutia de carton în care era ambalată „jucăria“ mea nu am găsit şi echipament de protecţie. Nici nu mi-am pus problema! M-am grăbit să o montez de faţă cu soţia. Când încerca să mă ajute cu următorul şurub parcă aveam un sentiment exagerat de proprietate. „Lasă că mă descurc!“, am exclamat de mai multe ori. După ce am amestecat benzina cu uleiul, pentru că funcţionează la fel ca o drujbă, are nevoie de amestec, am pornit-o. Zgomotul motorului a ţâşnit imediat, iar satisfacţia mea asemenea.

Băiatul de la supermarket mi-a recomandat să îi fac rodajul, adică să îi fac plinul de două ori şi să o ţin la ralanti. Nu am avut răbdare să repet procedura. I-am făcut plinul, am lăsat-o circa trei ore sprijinită de un gard până aproape s-a terminat amestecul din rezervor. Eram cu cinci minute înaintea ac