Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mittal i-a prezentat lui Ponta problemele de la Galaţi şi aşteaptă soluţii pentru domeniul energiei

Publicat in Mediafax, vineri 17 mai 2013 ·

Premierul Ponta şi proprietarul ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, au discutat vineri, la Palatul Victoria, propuneri de optimizare a costurilor de producţie la ArcelorMittal Galaţi, şeful grupului siderurgic declarând că aşteaptă să fie găsite soluţii sustenabile în domeniul energiei.

Lakshmi Mittal, proprietarul, preşedintele şi directorul general al ArcelorMittal, a venit la Guvern pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre preţul energiei, şeful Guvernului anunţând anterior că acesta este preocupat de poziţia pe care România o va avea în acest sens la următorul Consiliu European pe teme energetice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cu ocazia acestei întrevederi, în contextul analizei privind activitatea grupului ArcelorMittal în Europa, au fost discutate unele propuneri privind creşterea eficienţei activităţii la ArcelorMittal Galaţi, între care soluţii de optimizare a costurilor de producţie.

"Preşedintele ArcelorMittal a exprimat speranţa că mediul investiţional din România îşi va păstra atractivitatea şi că vor putea fi identificate soluţii sustenabile, în mod special, în domeniul energiei. Primul-ministru Victor Ponta a afirmat sprijinul Guvernului român pentru o activitate eficientă şi pe termen lung a grupului ArcelorMittal în România, precum şi interesul României de a consolida atributele sale competitive privind investiţiile străine, în particular în domeniul industriei siderurgice", se arată în comunicat.

Totodată, conform sursei citate, primul-ministru l-a asigurat pe preşedintele ArcelorMittal că va avea în atenţie şi în acest context "problemele semnalate şi implicaţiile asupra competitivităţii, prezentate în cursul întâlnirii".

În cadrul întâlnirii, premierul Ponta a amintit de abordarea problematicii energiei cu prilejul reuniunii de săptămâna viitoare a Consiliului European, context în care vor fi abordate

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 59 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 37 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 29 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 31 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°