Vă propun următorul experiment: lansaţi, într-un cerc de prieteni, o părere sau o idee nouă, cu adevărat nouă, nu dintre acelea care plutesc în aerul timpului. Cu cît e mai şocantă ideea, cu atît mai rapid vă va reuşi experienţa. Nuanţele trebuie mai degrabă evitate, nu pot decît să compromită rezultatul. Numărul urechilor care participă la experiment are voie să varieze de la una (a doua, eventual, surdă), în cazul unui tête-à-tête, la cîteva zeci, în cazul conferinţelor sau la cîteva zeci de mii, în cazul emisiunilor tv. Aşteptaţi două-trei săptămîni, maximum două-trei luni. Ideea se va întoarce întocmai la dumneavoastră. Vă va fi prezentată ca informaţie sigură. Eventual vi se va spune şi cine este vocea autorizată care a lansat-o, un personaj căruia n-aţi avut onoarea să îi fiţi prezentat. Oricît v-aţi strădui apoi să contraziceţi persoana care vă aduce �bomba", prin argumente care ţin de adevăr, de logică, de bun simţ, nu veţi reuşi. Nimic nu funcţionează atît de bine în România de astăzi ca instituţia urechii. Nimic nu e mai convingător decît un lucru ştiut din auzite. Nimeni nu obţine mai mult succes în societate decît urechistul.
Prestigiul urechii are la noi o lungă tradiţie. El depinde de altă instituţie naţională, cîrciuma/ cafeneaua. La un pahar, limba se dezleagă şi vorba se leagă. Urechea are mult de lucru, de aceea a învăţat să fie selectivă. Lucrurile complicate devin simple. Ipotezele devin concluzii. Minciunile devin adevăruri. Cîrciumile şi cafenelele sînt bune conducătoare de prejudecată pentru că au tot atîtea canale de răspîndire a informaţiei cîţi clienţi le frecventează. Dacă auzi a doua oară aceeaşi enormitate despre un om, la un local diferit, înseamnă că e vorba de un adevăr verificat: îl poţi spune mai departe cu conştiinţa împăcată. Cînd auzi enormitatea a treia oară poţi strîmba din nas plictisit: e deja un loc comun, un trui