În foarte mulţi ani cu toamne secetoase, folosirea unei norme de 300-500 m3/ha pentru stimularea răsăririi creează condiţii de răsărire şi consolidarea culturii, cu premise de a obţine sporuri semnificative de producţie (1 – 2,5 tone/hectar).
În condiţiile din această toamnă, irigarea pentru stimualrea răsăririi plantelor poate reprezenta o măsură tehnologică deosebit de importantă. De aceea reprezentanţii DADR Galaţi îi sfătuiesc pe agricultori să folosească cel puţin 300 de metri cubi de apă la hectar.
În ceea ce priveşte combaterea buruienilor, aceştia spun că efectuarea în totalitate şi în perioada optimă a lucrărilor tehnologice prezintă un rol deosebit de important în reducerea gradului de îmburuienare. Depăşirea pragului economic de dăunare impune aplicarea erbicidelor, ţinând seama de starea de vegetaţie a culturii, în fiecare zonă şi în fiecare solă.
Pentru cerealele de toamnă există substanţe care stimulează creşterea şi fructificarea, cum sunt: Terra Sorb, aplicat toamna înainte de răsărit sau după răsărit, în doză de 2,5 l/ha, Atonik, aplicat primăvara la înfrăţire la al doilea internod, în cantitate de 0,5 l/ha, Nutri Leaf 20-20-20, folosit în perioada de creştere pentru stimuarea creşterii şi vigorii plantelor, în doză de 2,5 kg/ha, Nutri Vit 20-20-20, folosit în aceeaşi perioadă, cu acelaşi efect şi aceeaşi doză.