A 13-a finală a Campionatului European de fotbal a adus faţă în faţă două mari puteri fotbalistice. Dacă în urmă cu patru ani în finală au fost outsideri, de data aceasta a fost un moment de vârf în campionatul bătrânului continent. Germania, cea mai titrată formaţie europeană cu câte trei cununi de lauri europene şi mondialele, dădea piept cu formaţia iberică neînvinsă de aproape doi ani, de la meciul din noiembrie 2006, când a cedat României (0-1). Ibericii au pornit în turneul final cu şansa a treia sau a patra. Au călcat în schimb totul în picioare, realizând partide de mare spectacol. Au început în forţă cu un scor record (4-1) în compania Rusiei. Au trecut de campioana mondială în exerciţiu, după execuţia loviturilor de departajare. Au fost singura echipă ce nu a fost învinsă la turneul final. Nemţii nu au reuşit să ţină isonul ibericilor. Cu numai un singur şut pe spaţiul porţii nu poţi să ai prea mari pretenţii. Şi aşa au făcut prea mult. Şi-au dorit prea mult şi au realizat prea puţin. Au reuşit să-l recupereze miraculos pe Mickael Ballack, creierul echipei, dar care nu a putut face prea mult în faţa spiriduşilor de spanioli.

Din start, meciul începe fără tatonări. Cele două reprezentative se cunoşteau prea bine. În min. 3, Klose interceptează o pasă riscantă a lui Ramos, pătrunde în forţă, dar îşi prelungeşte prea mult balonul şi-l pierde. Faze atractive de la o poartă la alta. În min. 15 are loc o fază caldă la poarta lui Lehman. Iniesta pasează pe culoar la Xavi, balonul îl loveşte pe Metzelder şi Lehman scoate în ultimul moment în teren, un autogol ca şi făcut. Deosebit de activ, Torres sare pe lângă Mertesacher şi trimite cu capul balonul în bară din 10 m. Spaniolii combină mai mult şi devin tot mai periculoşi. În min. 31, Fabregos şutează din „căciulă” la firul ierbii, dar Lehman, atent, reţine. Parcă prefigura golul ce va urma peste două minute.