După încheierea activităţii de înregistrare, în limita de timp disponibilă recenzorii vor reveni la persoanele de la care codul numeric personal nu a fost înregistrat la recenzarea propriu-zisă, au transmis oficialii Institutului Naţional de Statistică. Menţiunea vine după ce, miercuri, reprezentanţii INS şi ai MInisterului de Interne au subliniat că este obligatoriu să declarăm recenzorilor Codul Numeric Personal. Peste 9,8 milioane de români au fost intervievaţi în primele patru zile ale recensământului.
Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică Vladimir Alexandrescu, declara, sâmbătă, într-o conferinţă de presă că "nimeni nu este obligat să furnizeze CNP-ul, dacă dintr-un motiv sau altul nu doreşte să facă acest lucru.
Voineagu a mai spus că declaraţia de presă a fost înţeleasă greşit şi l-a demis pe Alexandrescu.
Colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.
Astfel, articolul 2, alin. (1) "Persoanele sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ. (2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi."
Recenzorii pot să ceară buletinul
Articolul 2, alin. (2) din H.G. 1502/2009 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011 prevede că „Pentru înregistrarea corectă a datelor de identificare a persoanelor, acestea vor prezenta, după caz, pentru cetăţenii români actul de identitate, certificatul de naştere în cazul minorilor, iar pentru persoanele de altă cetăţenie ori