Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul delegat pentru buget nu spune cine a propus acciza la benzină, dar divulgă că FMI a vrut creşterea cotei unice

Publicat in Press Alert, duminică 8 decembrie 2013 ·

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a evitat să spună cine a propus majorarea accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi, motivând că e un pachet mai mare negociat, şi nu intră în detalii, dar a dezvăluit că FMI a propus creşterea cotei unice de la 16% la 18%. ”Cine a venit cu această măsură? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe măsuri pe masă (…) nu are rost să intrăm în astfel de detalii. Aceste măsuri se discută cu partea romană şi noi le asumăm. O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părţii române, şi pe care nu am adoptat-o, a fost creşterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru că ne-am uitat la efectele asupra întregii economii”, a spus Voinea la emisiunea “După 20 de ani”, difuzată astăzi la ProTV, citată de Mediafax. El a explicat că bugetul se construieşte pe un nivel al deficitului şi al veniturilor şi apoi trebuie acoperit golul care se naşte ca diferenţă între venituri deficit şi cheltuieli.

“Golul respectiv era de peste 5 miliarde de lei (…) Inclusiv creşterea salariului minim a adus un plus la buget, pentru că pe sectorul privat sunt mai multe salarii minime decât în sectorul public”, a continuat Voinea. Ministrul a arătat că măsura creşterii accizei cu 7 eurocenţi aduce la buget 2,6 miliarde lei. Întrebat dacă banii din accize vor fi alocaţi exclusiv construcţiei de autostrăzi, Voinea a replicat că la nivel bugetar un venit anume nu poate fi alocat unei cheltuieli anume.

“E un principiu în buget. Nu pot să prevăd cu articol special exact suma aceasta se duce exact în bugetul acesta. Nu-mi permite legea. Bugetul pentru autostrăzi şi drumuri naţionale este de 6,2 miliarde lei, în timp ce încasările din această taxă sunt la jumătate. Bugetul CNADNR a fost de 5 miliarde lei în 2013, va fi de 6,2 miliarde lei în 2014 şi este prvăzut să crească la 7 şi 8 miliarde lei (…) O bucată mai mare decât ai băga

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 28 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 50 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 28 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 32 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 53 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°