O zi importantă a calendarului popular al românilor este Sărbătoarea de Armindeni, ţinută în cele mai multe zone din ţară la 1 mai. Relicte ale unor ritualuri magice de fertilitate şi belşug situează această sărbătoare sub semnul unei străvechi divinităţi a vegetaţiei, substitutul acesteia fiind Armindenul, reprezentat printr-un un pom curăţat de crengi şi împodobit cu flori şi spice de grâu sau prin ramurile înfrunzite, puse cu scop apotropaic la intrarea în curte, în casă, în grajd. În unele sate se împodobesc cu crengi de mesteacăn porţile caselor unde sunt fete de măritat, în altele se organizează adevărate serbări câmpeneşti, iar oamenii poartă la ei frunze de pelin pentru a alunga strigoii, ielele şi duhurile rele. Ziua este considerată “începătorea verii” şi se ţine pentru odihna pământului, pentru înmulţirea turmelor, pentru ca oamenii “să intre cu sănătate în vară”. Astăzi se bea vin roşu cu pelin pentru a fi “puternic şi rumen în obraji” şi pentru că de multe ori s-a întrecut măsura, i s-a mai spus ­ pe lângă “Ziua Pelinului” ­ şi “Ziua Beţivilor”.

Chiar dacă obiceiul “Armindenul” vine din străvechime, se regăseşte şi în povestirile creştine care evocă prigonirea lui Iisus. Se spune că atunci când oamenii lui Irod începuseră să omoare copiii, puneau câte o ramură verde la poartă pentru a şti de unde să continue măcelul. A doua zi însă, la toate porţile caselor au apărut crenguţe înverzite, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe pruncul Iisus.

În satele noastre, creanga poartă numele de “Steag”, “Sânjor”, “Prepeleac”, “Armindean”, “Lemn” sau “Stâlpar”, este tăiată întotdeauna de un bărbat şi, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, constituie “un substitut al zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor şi holdelor semănate”. În unele zone se ridică în mijlocul satului un copac sau o prăjină împodobită, amintind de cultul străvechi al arboril