Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe o piață imobiliară moartă, sud-africanii rulează sute de mil. €: Tocmai au vândut Auchan Pitești

Publicat in Capital, sâmbătă 4 august 2012 ·

Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investments (NEPI), cel mai activ investitori imobiliar de la începutul crizei și până acum, a anunțat vânzarea hipermarketului din cadrul Iris Shopping Center Pitești către francezii de la Auchan, care aveau închiriat acest spațiu în cadrul proiectului, pentru suma de 28,7 mil. euro.

NEPI a cumpărat parcul de retail în martie 2010 de la Avrig 35 pentru 20,94 mil. euro și ulterior a mai investit 5 mil. euro în extinderea hipermarketului Auchan care funcționa în cadrul mallului. În prezent, centrul comercial din Pitești are o suprafață totală închiriabilă de circa 43.100 mp, din care doar hipermarketul care face obiectul tranzacției reprezintă 18.264 mp. Un alt chiriaș important este Bricostore.

Francezii de Auchan și-au adus în acest an divizia imobiliară pe piața românească și intenționează să își dezvolte propriile centre comerciale. Cea mai importantă achiziție realizată de francezi până acum a fost cumpărarea fostei platforme Tractorul Brașov.

„NEPI consideră atractivă oferta primită de la Auchan pentru achiziționarea hipermarketului și, de asemenea, consideră că sumele încasate în urma tranzacției pot să fie reinvestite în alte achiziții mai profitabile“, se arată într-un comunicat al fondului remis Bursei de Valori București.

Hipermarketul a produs anul trecut un venit net din chirii de 1,7 mil. euro. Chiria medie ponderată practicată pentru hipermarket a fost de 9,16 euro/mp. Proprietatea vândută a fost evalută de specialiștii NEPI la 21,7 mil. euro.

Cel mai probabil, banii obținuți din această vânzare vor fi direcționați către noul parteneriat încheiat de sud-africani cu antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor. Cei doi parteneri vor să dezvolte un complex de birouri în Cluj-Napoca, în suprafață de 52.000 mp, pe fosta fabrică Tricotaje Someșul.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°