Lumea nu se opreşte niciodată din mers. Asta e senzaţia pe care mi-a lăsat-o Săptămâna Modei de la Paris.
Şi răsuflu uşurată, pentru că ştiu că e valabil pentru orice şi oricine. Anul acesta, mai mult ca oricând, moda ar fi putut să se oprească, să încetinească rapid şi să aleagă cel mai sigur drum, unul bătătorit deja, unul care să nu implice niciun risc, deci unul pe care şi noi, la rândul nostru, să-l fi văzut deja. Din fericire, n-a fost cazul.
Sarah Burton a riscat enorm şi a pariat pe latura întunecată din fiecare dintre noi şi a creat rochii pe care să le purtăm tocmai când suntem departe de acel moment fericit al vieţii.
La colţul opus, s-a aşezat Marc Jacobs cu un carusel imens în care şi-a urcat modelele îmbrăcate ca nişte păpuşi din porţelan. Designerul a plusat pe un aer de fericire, prea puţin prezent în industrie, şi a ignorat cu perseverenţă pronosticurile viitorului. Sigur, el îşi permite, conduce una dintre cele mai mari case de modă din lume.
Doar că nu e aşa, ci exact invers. De jos în sus se văd altfel lucrurile, dar este valabilă şi reciproca, plus continuarea că există nişte puncte moarte în care privirea de jos nu se întâlneşte cu cea de sus. Marc Jacobs a venit cu o viziune asemănătoare pentru ceea ce urmează în viitor şi n-a propus-o pentru „ai lui", ci pentru restul lumii: viaţa pare mai frumoasă când e privită din mişcare. Iar asta ţine strict de opţiunea fiecăruia.