Elena Ceausescu a fost o infocata comunista. Inca din anii 70 au inceput sa circule rumori privind diferentele, ori chiar divergentele, dintre Nicolae si Elena Ceausescu. In fapt, ea a fost, pe intreg parcursul vietii ei mature, o devotata camarada a sotului ei, i-a impartasit optiunile, valorile, anxietatile, fobiile, obsesiile si chiar visele. Aveau fantasme comune. Din cate stiu, nu a fost publicata inca o biografie a celei care, vreme de peste doua decenii, a fost, mai intai informal, apoi oficial, cea mai influenta persoana din anturajul secretarului general. In momentul prabusirii dictaturii, Elena Ceausescu era sefa Comisiei de Cadre a CC, prim vicepremier, membra a Comitetului Executiv si a Biroului Permanent. Era atotputernica si universal detestata. Avea o atractie irezistibila spre kitschul politic si artistic. Ca si Nicolae, a suferit toata viata de un mistuitor complex de inferioritate. In trinitatea comunismului dinastic, ea era Regina Muncii si a Rodniciei. Si-a sfarsit viata intr-o balta de sange.

A fost declarata “geniul rau” al lui Ceausescu si afurisita in consecinta, inclusiv de fostii aghiotanti. In momentele lor de maxim curaj, la toaleta, o numeau “muma padurii”. Fara Elena, sustin ei, Ceausescu ar fi fost un “comunist de omenie”. Cand l-am intrebat pe Ion Iliescu de ce a fost executata Elena Ceausescu, a dat din umeri plictisit. Discutia pe acest subiect i se parea superflua. De mai multe ori a sustinut public ca el n-a avut de-a face cu procesul si cu sentintele. Evident, nu spune adevarul. Chestiunea nu-i putea fi chiar atat de indiferenta. Mi-a povestit ca a cunoscut-o inca inainte de 23 august 1944: “…ne-am intalnit de cateva ori; era intr-un cerc de prieteni ai unchiului meu, fratele ei fiind chiar prieten cu acest unchi al meu” (“Marele soc”, Ed. Enciclopedica, 2004, p. 128). Reprosul principal pe care i-l aducea Ion Iliescu i