Credeam ca este larg impartasita constatarea privind functionarea statului roman, la mai bine de douazeci de ani de tranzitie post-comunista. Locul Romaniei in constelatia tinerelor democratii din “Noua Europa” ar trebui sa indemne la moderatie, luciditate in abordarea acestei teme; nu in cele din urma, pentru a trage concluziile care se impun in materie de politica publica, la reforme.

Nu as fi scris randurile ce urmeaza daca nu as fi auzit voci oficiale indicand finalul episodului, de pana acum, Cuprumin ca dovada ca avem un stat puternic, proba a capacitatii de a “nu negocia in genunchi”. Oare cum suna aceste asertiuni cand nu cu mult timp inainte de a fi facute se celebra tranzactia considerata incheiata ca un succes. Opinia mea este ca avem de-a face cu o mostra de incompetenta, superficialitate in tratarea chestiunii respective, care nu necesita multe comentarii. Si este regretabil ca un guvern nu beneficiaza de oameni care sa judece cum se cuvine constructia unor asemenea tranzactii; afirm aceasta intrucat atunci cand sunt in joc interese majore ale economiei romanesti culoarea unui guvern trebuie sa conteze putin.

Fiindca afirmatiile oficiale evocate mai sus par sa vrea sa contureze o alta imagine privind functionarea statului simt nevoia sa punctez cateva aspecte; ele ofera repere pentru cei care sustin teza “puterniciei” dovedite de statul roman in afacerea Cuprumin.

In primul rand, trebuie spus ca puterea unui stat isi are originea in forta economiei; o economie slaba nu are cum sa permita un spatiu de manevra important fie si unei diplomatii superinteligente. Nu ma refer aici in principal la dimensiunea si populatia unei tari (ce conteaza in geopolitica), ci la forta industriala si tehnologica, ce permite o productie cu o valoare adaugata inalta, mentinerea de nise de competitivitate. Pe o perioada de timp mai lunga forta economiei est