7 decembrie este o zi obişnuită pe imensa Platformă Chimică Râmnicu Vâlcea, cimitirul gigantului combinat Oltchim. Doar că în Sala Mare de şedinţe se discută despre demiterea managerului general Constantin Roibu, o nouă bătălie din războiul de uzură dintre acţionarii minoritari şi conducerea combinatului.

În moarte petrochimică

La ora 10 dimineaţa în parcarea din faţa corpului de birouri a combinatului e aproape pustiu. Câţiva angajaţi trişti, parcă filmaţi cu încetinitorul, întind prin brăduţii din curte o instalaţie de lumini. O femeie care conduce o maşinuţă electrică aproape că bagă sărăcia de utilaj în gard, holbându-se la domnii în costum care încep să apară la intrarea principală. În stânga şi în faţa birourilor, flancând intrarea în intreprindere, sunt muzeele: pe o parte vitrina cu trofeele echipei de handbal, de celalată câteva bancomate pe a căror taste s-a aşternut praful de-un deget. La Oltchim salariile se dau cu întârziere de două luni şi nici nu sunt perspective prea bune. Combinatul are datorii de 2,5 mld. lei (aproape 600 mil. euro), majoritatea la furnizori. Nu sunt bani pentru materie primă, pentru salarii, pentru mai nimic. Colosul e în genunchi şi abia mai respiră. Aproape că e de neînţeles care-i miza luptei crâncene dintre directorul Roibu şi acţionarii germani de la PCC SE.

Ultima redută, sindicatul

Adunarea Generală a Acţionarilor, programată pentru ora 12, este precedată de declaraţiile de presă ale reprezentanţilor PCC, Wojciech Zaremba şi Adam Lametowicz şi de deja tradiţionalul protest al sindicaliştilor din Oltchim. În mare, PCC susţine aceleaşi puncte de vedere: în faţa evidentei crize prin care trece, combinatul are nevoie de o strategie nouă, de o altă restructurare şi de o altă conducere. Logica e următoarea: Roibu a condus Oltchimul (director general, preşedinte al Consiliului de Administraţie