23 aprilie 2013, chiar de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, va rămâne un punct de reper pe harta economică a municipiului, graţie unei investiţii străine care a fost pusă în operă.
Aceasta, deoarece în data de 23 aprilie 2013, firma EMTECH a inaugurat noul sediu al fabricii din oraşul Codlea, investiţie de aproximativ un milion de euro. La inaugurare a fost prezent Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, care a tăiat panglica împreună cu oficialităţi ale administraţiei locale. EMTECH realizează produse de înaltă calitate, în principal din aliaje de aluminiu şi mase plastice, fiind o investiţie cu capital integral privat, infiinţată de către Erik van Geffen.
Motto-ul companiei: „Calitatea şi livrarea sunt cele mai importante aspecte pentru noi, urmate de flexibilitate şi durabilitate”, spune foarte mult despre seriozitatea şi profesionalismul olandezilor, care iată au venit la Codlea pentru a crea şi locuri de muncă pentru cei rămaşi fără slujbe.
În cadrul vizitei domniei sale la Codlea, ambasadorul s-a oprit la Biserica Evanghelică din Cetatea Fortificată şi l-a felicitat pe Ewald Metter, octogenar al comunităţii săseşti celebrat de apropiaţi. Menţionăm că domnul Ewald Metter este unul dintre promotorii cercului de literatură din Codlea (Zeiden). 23 aprilie 2013, chiar de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, va rămâne un punct de reper pe harta economică a municipiului, graţie unei investiţii străine care a fost pusă în operă.
Aceasta, deoarece în data de 23 aprilie 2013, firma EMTECH a inaugurat noul sediu al fabricii din oraşul Codlea, investiţie de aproximativ un milion de euro. La inaugurare a fost prezent Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, care a tăiat panglica împreună cu oficialităţi ale administraţiei locale. EMTECH realizează produse de înaltă calitate, în principal din aliaje de aluminiu şi mas