Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plan pentru vitalitate de durată

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Trezit la ora 7 dimineaţa, alergat jumătate de oră în parc, un duş rapid şi micul dejun la 8… Pare un program exagerat, de armată? În niciun caz, dacă ne gândim că modul în care ne organizăm viaţa are un impact major asupra stării noastre de sănătate. Arămâne sănătos este o opţiune la îndemână şi care ţine de eficienţa cu care ştim să ne organizăm timpul. O persoană cu o fire organizată este mai puţin stresată şi, drept urmare, mai sănătoasă. Şi asta pentru că ţine cont de toate elementele care celorlalte persoane, mai „împrăştiate”, le scapă din vedere.

Eşti unul dintre fanii devizei „De ce să faci acum, când poţi amâna pe mâine?”. Iar promisiunea potrivit căreia de mâine te trezeşti mai devreme şi alergi nu rămâne decât… o promisiune? Deocamdată, ziua ta începe invariabil aşa: te scoli pe ultima sută de metri, te îmbraci grăbit şi încerci să nu adormi pe drumul spre serviciu.

Dacă ai noroc şi patiseria de la colţ s-a deschis, îţi asiguri şi micul dejun, şi masa de prânz. Dacă nu, sigur va fi un coleg care comandă mâncare pentru toată lumea. Şi aşa, mare amator de E-uri culinare şi de activităţi făcute mai mereu pe fugă, amâni orice analiză, masaj sau vizită la stomatolog. Ce te poate costa? Răspunsul nici că putea fi mai cuprinzător: sănătatea ta!

Câte ore de somn?

Câte sunt necesare, vine răspunsul cercetătorilor. E ca şi cum am spune ce mărime la pantofi ar fi mai indicat să purtăm. Orarul de somn variază în funcţie de fiecare organism în parte. Tendinţa este însă de a scurta acest program, în favoarea activităţilor din timpul zilei.

Însă cercetătorii avertizează: chiar dacă din punct de vedere social omul s-a schimbat în ultimele sute de ani, având mai multe preocupări şi pasiuni, nevoia de odihnă nu s-a modificat. Ceea ce înseamnă că, în medie, avem nevoie de 7-9 ore de somn pentru a ne rec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 44 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 29 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 20 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°