Ce importanţă are accederea României la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială?
Întrebarea nu e lipsită de sens, dacă privim la mai multe evenimente înregistrate în jurul meciurilor echipei lui Piţurcă din ultima vreme. Poate şi declaraţia junelui dinamovist Valentin Lazăr, atât de mult tălmăcită şi răstălmăcită, are miezul ei: "Nu mă interesează echipa naţională, mă interesează Dinamo, idolul meu este Cristiano Ronaldo şi îmi doresc să cadă România cu Portugalia şi să dea Cristiano trei goluri". Oricât ar da-o la întors oficialii dinamovişti şi jucătorul însuşi, declaraţia rămâne. Pentru că acest copchilandru din Şoseaua Ştefan cel Mare nu este un caz izolat. Câţi suporteri au încurajat naţionala la meciul cu Estonia? "Mmmmda, cine o mai fi şi Estonia, o să umplem stadionul când o veni Argentina, poate iese vreo autograf de la Messi". Cei care au venit la Arena Naţională sunt mulţi provinciali, care şi-au rupt o bucăţică de pâine pentru o excursie la meci, au venit, desigur şi bucureşteni, care s-au obişnuit de mici cu pasiunea pentru tricolori, au venit chiar şi grupuri disparate de ultraşi, dornici să răpăie hip-hop-ul la modă "De-mi-si-a", să-l fluiere pe Bogdan Stancu chiar când scoate penalty sau să huiduie la orice pasă înapoi dată de discipolii lui Piţurcă. Galeriile marilor echipe bucureştene n-au fost prezente. Pe ele nu le interesează naţionala. Patria lor se numeşte, după caz, Obor, Colentina, Ghencea, Giuleşti, în nici un caz România. Ţara lor se numeşte Dinamo, Rapid sau Steaua. Şi atunci, la ce bun să ajungem la un biet baraj de calificare? Spre satisfacţia unui oarecare ratangiu alb-roşu, îndrăgostit de fiţele lui Cristiano?
"Nu mă interesează echipa naţională, mă interesează Dinamo". Înlocuiţi în propoziţia anterioară Dinamo cu Steaua. Ce siluetă se profilează? Cumva a lui Nicuşor Stanciu, ori a lui Gabi Iancu, matematicienii olim
