Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu, premier de şantier

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 august 2008 ·

Mobilizare generală pe şantierele deschise la pasajul de la Băneasa, pe centura Bucureştiului şi pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Niciun muncitor nu stă locului, niciun şef de proiect nu lipseşte la controlul-fulger al premierului Tăriceanu. Cu cât salopetele sunt mai murdare, cu atât vor vedea oficialii de la centru sporul cu care se munceşte.

„Am primit ordine stricte să se lucreze ca într-o zi obişnuită, ca să vadă şefii mari că nu se stă“, ne-a declarat un muncitor de pe şantierul deschis de Alpine pe centura de nord a Bucureştiului. Tăriceanu a cerut ca soluţiile tehnice adoptate acum mai bine de cinci ani pentru lărgirea la patru benzi a centurii Bucureştiului să fie readaptate nivelului ridicat de trafic care se înregistrează în prezent. „Dacă nu se fac modificări, centura va fi sugrumată imediat după deschidere“, a declarat Tăriceanu. Premierul a promis că în bugetul de anul viitor infrastructura va primi 6% din PIB.

Fiecare cu graficul lui

Pe şantierele deschise la pasajul Băneasa şi pe centura de nord a Bucureştiului a fost prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care a declarat că aici lucrările sunt întârziate cu de la cinci luni la un an. Nemulţumit de evoluţia lucărilor la pasaj s-a arătat şi Tăriceanu.

„Senzaţia mea e că lucrurile merg încet, încetişor şi cam deloc“, a declarat premierul. Principala problemă din perspectiva premierului o constituie lipsa unui grafic de lucrări care să conţină atât date referitoare la execuţia propriu-zisă, cât şi la exproprieri şi relocările de utilităţi. Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, prezent alături de premier, a spus că există un grafic de lucrări, cel semnat cu firma de construcţii, nu unul aşa de elaborat precum îl cere premierul. A promis însă că un astfel de grafic va fi gata în cel mult o săptămână. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°