Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN PAT CU DUŞMANUL: Credeţi în dragoste la prima vedere?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 octombrie 2008 ·

Iubirea nu este o acţiune voluntară, raţională sau controlabilă.

Fluturi în stomac

Iubirea nu este o acţiune voluntară, raţională sau controlabilă. Nu este nici măcar o alegere şi nu presupune niciun fel de negociere. Este o întâmplare cu noroc sau ghinion, fără să fie responsabil cineva. Din această perspectivă, dragostea la prima vedere este cea mai sinceră dintre iubiri, pentru că e singura în care avem aşteptări cu sufletul la gură, nu pretenţii, singura în care nu ni se cuvine nimic, dar sperăm să primim totul, este singura în care dăruim necondiţionat şi nu avem reproşuri de făcut.

În faţa acestei tresăriri, toţi savanţii cu aparatele lor de măsură şi control îşi pierd orice noimă. Oare de ce reţinem în amintire momentele în care fluturii pătrund în stomac, nu zilele, lunile sau anii în care aşternem site pentru cernerea acelui sentiment? Nu pare să mai fie loc de pasiune între doi oameni care s-au cercetat cu lupa, prudenţi şi îngrijoraţi pentru propria stare de bine. Nu pare să mai fie iubire, ci program de viaţă.

Dragostea se naşte în inimă, nu în straturile intime ale celulelor. Ne aduce bucurie tocmai pentru că, în egală măsură, ne poate produce suferinţă. Fără asumarea acestui risc nu putem avea parte de iubire. Răscolind în lung şi-n lat, putem găsi ceva care să semene, să ni se pară convenabil şi sigur, confortabil şi mulţumitor. Mereu va lipsi însă ceva, ca şi cum am locui, de dragul facilităţilor, într-un hotel de lux şi-am lăsa praful să se-aşeze în propria casă.(Elena Georgescu)

Chibritul şi lumânarea

Despre dragostea la prima vedere, psihologii spun că efectul ei depinde de starea de spirit în care te afli şi că durează aproximativ 30 de secunde pentru a se instala. Dragostea e un alfabet constituit din semne subtile, imposibil de descifrat în câteva secunde, o emoţie atât

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 47 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Restricții de trafic în Capitală: Aproximativ 10.000 de alergători sunt așteptați la Semimaratonul București din acest weekend

Ziare.com acum 30 minute
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a Semimaratonului București, competiţie care va avea loc în weekend. Evenimentul reuneşte mai multe curse de alergare, -21 km, ştafetă (3 x 6,5km + 7km + 7,6km), 10km, şi 2,5 km

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 40 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Avion Boeing aterizat de urgență pe aeroportul din Istanbul. Echipajul aeronavei a fost evacuat

Ziare.com acum o ora
Un avion-cargo Boeing 763 a aterizat de urgenţă miercuri pe aeroportul din Istanbul, din cauza unei probleme la trenul de aterizare, au relatat media turce, potrivit DPA. Echipajul aeronavei a fost evacuat în siguranţă, potrivit postului de televizi

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°