Proiectul câştigător, după care se va reamenaja zona Bisericii Negre, va fi anunţat marţi, „premiul - onorariu” fiind de 6.000 de euro
După două luni de la lansarea concursului de proiecte de arhitectură pentru amenajarea zonei din jurul Bisericii Negre, pietonalul din jurul bisericii, dar şi de faţadele clădirilor din jur şi a curţilor interioare 44 de proiecte au fost admise în evaluarea competiţiei promovate de Asociaţia Salvaţi Centrul Istoric al Braşovului. Concursul este organizat de Asociaţia „Salvaţi Centrul Istoric al Braşovului”, în parteneriat cu Primăria municipiului Braşov şi Parohia Braşov a Bisericii Evanghelice C.A. din România (Biserica Neagră), cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Braşov. Proiectul câştigător va fi anunţat mâine, de către membri juriului din care fac parte arhitecţii David Baxter (Marea Britanie), Florian Stanciu, Edmund Olsefszky şi Şerban Sturdza, alături de prim-preot Christian Plajer – reprezentant al Bisericii Evanghelice C.A. Braşov, primarul George Scripcaru şi istoricul Alexandru Stănescu.
Pentru acest concurs, Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 10.000 de euro. Banii vor fi daţi ca premii pentru cei care vor ocupa primele trei locuri.
Proiectul câştigător, după care se va reamenaja zona Bisericii Negre, va fi anunţat marţi, „premiul - onorariu” fiind de 6.000 de euro
După două luni de la lansarea concursului de proiecte de arhitectură pentru amenajarea zonei din jurul Bisericii Negre, pietonalul din jurul bisericii, dar şi de faţadele clădirilor din jur şi a curţilor interioare 44 de proiecte au fost admise în evaluarea competiţiei promovate de Asociaţia Salvaţi Centrul Istoric al Braşovului. Concursul este organizat de Asociaţia „Salvaţi Centrul Istoric al Braşovului”, în parteneriat cu Primăria municipiului Braşov şi Parohia Braşov a Bisericii Evan