Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Summitul UE nu-i va calma pe investitori pentru mult timp

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Deși summitul liderilor Uniunii Europene, care a avut loc săptămâna trecută, a adâncit procesul de integrare economică și fiscală, necesar pentru prevenirea viitoarelor crize a datoriilor suverane, este probabil ca piețele să-l considere un efort mult prea intârziat pentru a rezolva cu succes actuala criză economică. La fel ca și în cazul altor eforturi similare, concluziile summitului nu vor putea să-i calmeze pe investitori pentru mult timp.

În cadrul acestui summit, liderii UE au căzut de acord asupra elaborării unui nou tratat pentru a pune bazele unei uniuni fiscale în cadrul zonei euro. Cu toate acestea, anașiltii și decidenții politici rămân sceptici asupra posibilității ca aceste planuri pe termen lung să rezolve, pe termen scurt, criza care afectează Europa de doi ani, arată CNBC.

Presiunile din partea piețelor vor forța noi întâlniri la acest nivel și în viitorul apropiat. Cu toate că bursele au crescut vineri, costurile de împrumut ale Italiei se mențin ridicate și se află, în continuare, sub presiune de a crește.

Deși liderii UE au căzut de acord să împrumute 200 de miliarde de euro către FMI pentru a fi folosiți în sprijinul țărilor aflate în dificultate, precum și crearea Mecanismului European de Stabilitate (ESM), fondul permanent de urgență al EU, cu un an mai devreme decât era planificat, în iunie-iulie 2012, acești pași s-ar putea, iarăși, să fie insuficienți pentru a ajuta Italia și Spania, mai ales în contextul riscului ca ratingul financiar al majorității țărilor membre zonei euro să fie redus. Dacă acest lucru se va întâmpla, va reduce și bonitatea Facilității Europene de Stabilitate Financiară (fondul temporar de urgență), ceea ce ar limita, iarăși, fondurile valabile pentru susținerea statelor în dificultate.

Fără vacanță de Crăciun

Deciziile summitului vor trebui, totodată, să fie aprobate de către parlament

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 34 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 50 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°