Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamza, în conflict cu Mazăre

Publicat in Pro Sport, marți 13 august 2013 ·

Hamza (27 de ani) a marcat duminică golul victoriei în jocul Oţelul - Petrolul 1-2

Vârful Younes Hamza a adus duminică încă trei puncte pentru Petrolul în jocul de la Galaţi, după 2-1 cu Oţelul, iar ieri, în ziua sa liberă, trebuia să se relaxeze din plin la Mamaia. Din păcate pentru el, lucrurile nu au stat deloc aşa. Tunisianul a intrat în conflict cu primarul Radu Mazăre, iar oamenii edilului Constanţei l-au bătut. „Eram în apă cu un ski-jet, iar primarul, care făcea parasailing, era să intre în mine. Apoi a început să mă insulte. I-am răspuns, iar cînd am ieşit din mare, doi oameni din garda lui de corp au început să mă lovească! Mi‑au umflat ochiul şi am puncte de sutură. Am chemat poliţia şi avocatul, ca să fac plîngere. Plec din România dacă nu mi se face dreptate”, a declarat jucătorul.

"Poate era drogat!"

În replică, primarul Radu Mazăre susţine că nu ştie dacă gărzile sale de corp l-au bătut pe Hamza şi îl acuză pe fotbalist de lucruri foarte grave: „Omul era foarte agresiv. Când ai un bolid de 200 de cai putere şi mergi cu el cu 100 km/h, trebuie să ai grijă. Era să dea peste mine, după care a început să mă înjure. Era să dea şi peste un copil. Poate era drogat. Nu ştiu dacă a fost bătut la mal”.

Nu văd de ce să fie o problemă din punct de vedere fotbalistic. O să vedem care este starea lui şi dacă poate juca până sâmbătă

Cosmin Contra, antrenor Petrolul

Hamza (27 de ani) a marcat duminică golul victoriei în jocul Oţelul - Petrolul 1-2

Vârful Younes Hamza a adus duminică încă trei puncte pentru Petrolul în jocul de la Galaţi, după 2-1 cu Oţelul, iar ieri, în ziua sa liberă, trebuia să se relaxeze din plin la Mamaia. Din păcate pentru el, lucrurile nu au stat deloc aşa. Tunisianul a intrat în conflict cu primarul Radu Mazăre, iar oamenii edilului Constanţei l-au bătut. „Eram în apă cu un ski-jet, iar pri

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 21 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 36 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 3 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°