Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii protestează împreună cu părinţii şi cu primarul

Publicat in Jurnalul, vineri 26 februarie 2010 ·

Elevii de la două şcoli generale din municipiul hunedorean Brad au protestat astăzi, împreună cu părinţii lor, printr-un miting în parcul din centrul oraşului, pentru că şcolile în care au învăţat vor fi comasate cu un colegiu. "Nu politizaţi şcolile!", "Nu vrem să părăsim şcoala noastră!" sau "Lucrăm împreună pentru creşterea calităţii învăţământului brădean" au fost inscripţiile afişate pe pancartele protestatarilor. Dacă şcolile "Horea, Cloşca şi Crişan" şi "Mircea Sântimbreanu" vor fi comasate cu Colegiul Naţional "Avram Iancu", se va crea un "mastodont" cu peste 2.000 de elevi, aşa cum susţine şi primarul localităţii Brad, Florin Cazacu.

Primarul s-a alăturat protestatarilor în acţiunea de astăzi. Cele două şcoli generale din Brad au peste 600 de elevi fiecare, iar distanţele dintre acestea şi colegiu sunt mai mari de o jumătate de kilometru. Toate aceste aspecte au stat la baza memoriilor pe care comitetele de părinţi şi cadrele didactice le-au înaintat Ministerului Educaţiei, în speranţa că pot demonstra că măsura de comasare este una inoportună.

CONSILIUL LOCAL NU ACCEPTĂ

Această formulă de compromis pentru reducerea personalului didactic a fost prezentată de Inspectoraul Şcolar Judeţean Hunedoara, neţinându-se cont de calitatea învăţământului, care va scădea drastic în această situaţie, spun protestatarii. "Noi nu suntem de acord cu această comasare, în forma pe care o vor cei de la ISJ. Consiliul Local a dat deja un vot negativ pentru această soluţie de comasare, iar Primăria şi părinţii elevilor au întocmit memorii pe care le-au trimis Ministerului şi ISJ.

Nu putem accepta ca într-un municipiu cum este Bradul să existe o singură unitate de învăţământ", a declarat primarul localităţii.

PROTESTE SINDICALE

Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar Hunedoara a început deja strângerea de semnături pentru organi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 35 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 30 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°