Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Dulciurile mâncate la micul dejun te ajută să slăbeşti

Publicat in Gandul, vineri 29 iunie 2012 ·

Vrei să slăbeşti, dar nu poţi renunţa la dulciuri. Nu este nicio problemă, atât timp cât la mănânci la micul dejun. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tel Aviv.

Într-un studiu despre rolul mesei de dimineaţă în curele de slăbire, savanţii israelieni au descoperit că persoanele care iau un desert după ce au terminat micul dejun reuşesc să slăbească mai repede, spre deosebire de cele care nu au acest obicei, notează Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au monitorizat un grup de aproape 200 de persoane obeze, dar care nu erau bolnave de diabet. Voluntarii au fost împărţiţi în două categorii, care au urmat două diete diferite care aveau un conţinut caloric scăzut. Participanţii din prima categorie de voluntari aveau un mic dejun sărac în carbohidraţi, care avea 300 de kilocalorii, în timp ce persoanele din a doua grupă de subiecţi mâncau un mic dejun care avea 600 de kilocalorii, în care se regăseau proteine, carbohidraţi şi un desert.

Persoanele care au participat la această cercetare au fost monitorizate timp de 32 de săptămâni, timp în care toţi voluntarii au reuşit să slăbească, dar subiecţii care mâncau şi desert au reuşit să slăbească cu aproape 7 kilograme mai mult.

Mai mult, analizele de sânge efectuate în laborator au mai arătat că nivelul de grelină, cunoscută şi sub numele de „hormonul foamei” era unul scăzut în rândul subiecţilor care primeau desert după micul dejun.

Daily Mai notează că scăderea în greutate mai pronunţată în cazul persoanelor care aveau voie să mănânce desert ţine mai mult de aspectul psihologic, decât de cel alimentar. Specialiştii spun că persoanele care aveau voie să mănânce dulciuri se ridicau de la masă sătule şi nici nu erau tentate pe parcursul zilei să mănânce altceva decât era acceptat în cură, spre deosebire de ceilalţi v

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 30 minute
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 37 minute
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°