Studenţi în capitala Ardealului, patru tineri produc un serial de comedie care a strâns un milion de vizualizări în mai puţin de un an. Sunt, pe rând, actori, regizori, scenarişti şi cameramani. Până acum n-au câştigat nimic din proiectul „Ilariant“, în afară de faimă, însă tinerii speră într-o minune.
Când sunt împreună râd tot timpul, însă acest lucru nu-i face să nu trateze cu profesionalism „rolurile" în care joacă. Vlad Chichişan, Alex Marchiş, Mihai Gheţe şi Lavinia Oros, toţi în vârstă de 20 de ani, născuţi în Zalău şi veniţi la Cluj la facultate, sunt „vedetele" proiectului „Ilariant", o serie de episoade filmate în cămin sau în casele tinerilor, pline de glume şi momente trăznite.
Citiţi şi:
Studenţii români vor ajunge pe Lună
Vlad Chichişan produce comedii la 20 de ani
Filmuleţele sunt inspirate de viaţa de student. Vlad Chichişan este student la Publicitate, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Alex şi Mihai la Calculatoare, în cadrul Universităţii Tehnice, iar Lavinia la Construcţii - Universitatea Tehnică.
Demarat în toamna anului trecut, proiectul s-a concretizat în realizarea unui site, ilariant.ro, pe care sunt postate filmuleţele realizate săptămânal de cei patru. De atunci şi până în prezent, studenţii au devenit staruri în lumea virtuală, iar episoadele au fost vizualizate de mii de utilizatori, în mare studenţi şi liceeni.
O săptămână de repetiţii
Cum au ales acest titlu pentru proiectul lor? „Un alt nume era... naşpa", spune Vlad râzând. „Am ales «Ilariant», deoarece e cât se poate de reprezentativ. Am căutat în dicţionar cuvinte care încep cu ilar şi abia apoi ne-am dat seama cât de bine l-am ales", adaugă acesta.
„Filmăm când avem timp şi chef, dar suntem dedicaţi, iar un episod pe săptămână apare, orice ar fi. Totul e produs de noi", spune Vlad Chichi