Odata cu redactarea stralucitei lucrariIstoria razboiului de treizeci de ani, publicata între anii 1791 si 1793, iar înainte, în 1788, cu Istoria desprinderii Tarilor de Jos de regimul spaniol, Schiller facuse dovada unei bravuri analitice pe care, pe la finele secolului XX, istoricul Golo Mann avea s-o admire la aceste lucrari, exemple graitoare ale prezentei spirituale în imortalizarea evolutiilor istorice. Si trebuie amintit aici si faptul ca tocmai datorita acestei prezente spirituale care se facea mereu simtita, Schiller se situa, fara sa faca un efort deosebit, în centrul atentiei ilustrei societati de la Weimar, fiind "un spirit binefacator, deopotriva radiant si captivant", dupa cum nota admiratorul sau fara echivoc Thomas Mann. Sa ne amintim pe scurt cine facea parte din acea societate: Goethe venea la acele întalniri la o ceasca de ceai, Alexander si Wilhelm von Humboldt, adesea Fichte, fratii Schlegel, dar si Hegel, Tieck si Herder, "în mijlocul lor, Schiller", se spune la Safranski. Filosoful roman Constantin Noica, un bun cunoscator al istoriei spiritului german, definea în remarcabilele însemnari ale lui Gabriel Liiceanu cu privire la discutiile din padurile de la Paltinis de pe langa Sibiu aceasta adunare de marimi spirituale europene de prim rang ca pe "o republica a geniilor", asa cum nu a mai existat, doar daca am compara-o cu perioada de apogeu a antichitatii grecesti. Erau cu adevarat capete care preocupau pe întreg globul lumea spirituala a vremii si o mai preocupa si astazi. La axioma lui Kant " Omul devine prin educatie", Schiller a adaugat "Omul devine prin educatia estetica", dezvoltand astfel ideea si concretizand-o. A facut-o, spune Thomas Mann, sub semnul unei "seriozitati dotate cu un enorm spirit critic" si a unificat "frumusetea si adevarul din arta spre educarea neamului omenesc." Natura, spune Schiller, este suficient de puternica pen