Maestrul american Lawrence Foster va urca pe scena festivalului
Capitala României devine, timp de patru săptămâni, o capitală mondială a muzicii sub semnul autenticităţii. Magia există. Revine în perioada 1-28 septembrie 2013, odată cu ediţia XXI a Festivalului Internaţional “George Enescu”, ce se desfăşoară la Bucureşti şi în ţară. Festivalul uneşte prin valori şi emoţii, topind graniţele din orice ţară de pe glob.
Mari orchestre ale lumii, dirijori celebri, interpreţi de renume mondial vor intra într-un dialog magic: un dialog al muzicii, creaţiei şi excelenţei artistice. Cu un repertoriu care reuneşte opere universale şi creaţii enesciene, Festivalul arată valoarea şi forţa creatoare a celui mai mare compozitor român, George Enescu.
Radu Lupu, Daniel Barenboim, “Staatskapelle Berlin”, “Pittsburgh Symphony Orchestra”, Yuja Wang, Manfred Honeck, Sergey Dogadin sunt doar câteva dintre numele mari aflate pe afişul primelor zile ale Festivalului Internaţional “George Enescu”.
Festivalul aduce pe scenele româneşti unii dintre cei mai mari artişti ai momentului, de la pianistul şi dirijorul Daniel Barenboim la Antonio Pappano şi pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiş oriunde în lume – “Staatskapelle Berlin”, “Royal Concertgebouw Orchestra”, “Pittsburgh Symphony Orchestra”, “Orchestra Santa Cecilia”... Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriţi, cu această densitate, pe scenele româneşti
Doi giganţi la Bucureşti: Radu Lupu şi Daniel Barenboim
Duminică 1 septembrie, are loc Concertul de deschidere, la Sala Mare a Palatului, de la ora 19:30, avându-i pe scenă pe pianistul Radu Lupu şi “Staatskapelle Berlin”, la pupitru, Daniel Barenboim - unii dintre cei mai mari artişti din lume ai momentului -, care vor interpreta “Rapsodia Română nr. 2” de George Enescu.