Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linoleumul şi acoperirile din PVC sunt două materiale foarte diferite

Publicat in Jurnalul, joi 8 ianuarie 2009 ·

DEŞI PAR SIMILARE, CELE DOUĂ TIPURI DE PARDOSELI AU CARACTERISTICI PROPRII

Linoleumul este asociat cu vechile finisaje folosite pentru pardoselile din apartamentele de bloc comuniste, când de fapt acestea erau acoperiri vinilice. Deşi ambele tipuri de finisaje par a fi asemănătoare din cauza faptului că se prezintă sub formă de suluri, ele diferă esenţial ca şi compoziţie.

Linoleumul este un material cu o compoziţie integral naturală, pe când vinilinul este un material obţinut exclusiv cu ajutorul unor componenţi artificiali, adică din plastic. În componenţa linoleumului intră ulei de in, făină de lemn, răşină de conifere, praf de calcar, iută şi pigmenţi naturali, ceea ce îi determină pe producători să afirme că este un material 100% natural.

DIFERĂ ŞI CA PREŢ

Diferenţa de compoziţie este aşadar esenţială, nu numai în departajarea netă a celor două materiale, ci şi în proprietăţile şi caracteristicile lor. Pe de altă parte, linoleumul este mai scump decât orice pardoseală vinilică. Diferenţele se simt şi la montaj. Linoleumul este un material care se montează numai de profesionişti, cu ajutorul unor echipamente speciale, iar între role, îmbinările se realizează la cald, nefiind ulterior vizibile. Pardoselile vinilice sau cum mai sunt denumite acum variantele lor înbunătăţite pardoseli din PVC se pot monta cu uşurinţă şi de amatori cu ajutorul adezivilor dedicaţi. Există pardoseli din PVC care se prezintă sub formă de plăci, pe când linoleumul se prezintă numai sub formă de suluri.

DESPRE LINOLEUM

Durata medie de viaţă mare, de circa 50 de ani, îmbinările perfecte realizate la cald, suprafaţa sa antibacteriană, care nu permite dezvoltarea mucegaiurilor, a igrasiei recomandă linoleumul pentru locuinţe, dar şi pentru spaţii publice precum grădiniţe, spitale, hoteluri. Linoleumul nu se zgârie şi nu se tasează

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°